Home Actualitate La Mangalia, se redeschid parcurile şi instituţiile publice

La Mangalia, se redeschid parcurile şi instituţiile publice

by Florentina Lup
0 comment

Odată cu încheierea stării de urgenţă, în data de 15 mai, Primăria Mangalia va redeschide parcurile, locurile de joacă şi birourile de relaţii cu publicul, din cadrul instituţiilor administraţiei publice locale.

,,După 15 mai, încercăm să revenim la normal, iar toate componentele vieţii cotidiene din comunitatea noastră să se reia, cu precauţie şi respectarea drastică a normelor de igienă şi distanţare socială. După cum se ştie, purtarea măştilor va fi obligatorie, mai ales în spaţiile închise, dar Primăria Mangalia oferă deja, tuturor locuitorilor, gratuit, măşti reutilizabile, iar persoanelor de peste 65 de ani le asigurăm tot sprijinul necesar pentru a depăşi cu bine această perioadă.”, a declarat primarul Radu Cristian.

Edilul Mangaliei cere societăţilor locale de transport să respecte toate condiţiile impuse pentru protejarea călătorilor şi să dezinfecteze maşinile la cap de linie.

,,Redeschidem parcurile şi locurile de joacă, dar continuăm igienizarea şi dezinfecţia tuturor spaţiilor publice. Fac apel la toţi locuitorii oraşului să respecte distanţarea socială şi să evite orice situaţie cu risc de infectare. Ar fi păcat ca relaxarea măsurilor de izolare să ne facă mai mult rău decât bine. De aceea, trebuie să fim în continuare vigilenţi şi să avem grijă de persoanele vulnerabile.”, a mai spus Radu Cristian.

El a precizat că instituţiile publice îşi vor relua programul normal în relaţia cu publicul, dar accesul în clădiri va fi limitat şi permis doar cu măşti de protecţie.

related posts

Leave a Comment