Home Actualitate La coadă, în stare de alertă

La coadă, în stare de alertă

by Crina Matei
0 comment

La Constanța, artera pietonală a orașului, acolo unde sunt birourile Casei de Ajutor Reciproc s-a umplut de vârstnici . 200 de localnici din oraș sau din județ au stat la coadă unii-ntr-alții, fără a respecta distanțarea socială. Cozi au fost și la casa de pensii sau la inspectoratul de muncă.

Pe strada Stefan Cel Mare, băncile din dreptul Casei de Ajutor reciproc erau pline de bătrâni care se odihneau după ore de stat la coadă. Pe lângă perete, se întindea rândul de câteva zeci de oameni, lipiți unii de alții și fără nicio teamă legată de contagiune și coronavirus. Teama de COVID s-a evaporat în Starea de Alertă.

Bătrânii pot plăti ratele și online, însă puțină lume știe asta. Și la fel de puțini bătrâni cunosc tainele internetului. În aceste condiții, administratorul CAR a stat în stradă, cu termometrul la intrarea în instituție și a încercat să răspundă tuturor întrebărilor venite de la bătrâni.

Cozi s-au format la mai multe instituții din oraș. La ITM a fost la fel, iar la Casa de Pensii aceeași situație, fiind prima zi în care s-a lucrat la ghișee.

related posts

Leave a Comment