Home Actualitate Irina Rimes, ambasadorul Zilei Brâncuși

Irina Rimes, ambasadorul Zilei Brâncuși

by Crina Matei
0 comment

Irina Rimes, desemnată ambasadorul zilei Brâncuși. Evenimentul va avea loc pe 19 februarie 2020, când se vor împlini 144 de ani de la nașterea sculptorului care a uimit lumea cu creaţiile sale.

”Eu sunt mai mainstream. De mică am știut de Coloana Infinitului și m-a fascinat. Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor. N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc. Se numește Poarta Sărutului, dar parcă nu înțelegeam de ce se numește așa”, a spus Irina Rimes.

Muzeul Național de Artă al României va găzdui un spectacol high-tech de proiecții în cadrul căruia publicul va putea viziona holograme ale sculptorului și ale lucrărilor sale consacrate.

Tot cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși 2020, la Târgu Jiu se va inaugura Muzeul Național Constantin Brâncuși. Acesta va funcţiona în casa Barbu Gănescu, casă în care Constantin Brâncuși a locuit în perioada efectuării lucrărilor Ansamblului monumental Calea Eroilor.

Bugetul alocat pentru acest eveniment este de 40.000 de euro, banii provenind din sponsorizări.

Sursa: culturaladuba.ro

Sursa foto: Agerpress

related posts

Leave a Comment