Litoralul românesc va avea pontoane, structuri de alimentație publică pe apă și ferme de pește sau midii! Toate acestea pot fi realizate printr-un proiect al Apelor Române de intabulare a Mării Negre. Zona se întinde pe 12 mile marine din punctul nordic al Deltei și până la vecinii bulgari. În sfârșit cherhanalele și terasele cu specific pescăresc vor putea servi clienților rapane și midii, dar și pește proaspăt pe tot parcursul anului.
Deși vremurile actuale au pus la pământ economia mai ales în industria Horeca, un proiect care vizează printte altele dezvoltarea turismului și automat al afacerilor românilor este pe cale să fie pus în aplicare. Patronii de cherhanale vor să se implice mai mult în dezvoltarea domeniului pescăresc de la malul mării, însă de multe ori legea le-a stat în cale. Zecile de aprobări care nu au mai venit i-a împiedicat pe o parte dintre ei în realizarea de ferme piscicole și crescătorii de scoici autentice.
Crescătoriile de midii din Bulgaria au devenit în ultimii ani sursa principală de aprovizionare pentru cherhanalele din Constanța și celelalte stațiuni de la mare. Reprezentanții Administrației Bazinală de Apă Dobrogea Litoral susțin că o itnabulare a Mării Negre ar reprezenta una dintre cele mai importante surse de venit pentru pescuitul marin, dar și pentru comunitățile locale și centrale. De asemenea, acesta ar ajuta mult și economia locală prin creșterea locurilor de muncă și a produselor proaspete din restaurante și cherhanale.
Potrivit autorităților, în urmă cu câțiva ani s-au purtat discuții la nivel de Guvern și o intabulare a intregii Mări Negre ar ajunge undeva la 50 de milioane de euro.