Home Actualitate În premieră, arta și anatomia își dau întâlnire în spațiul virtual

În premieră, arta și anatomia își dau întâlnire în spațiul virtual

by Florentina Lup
0 comment

Anatomia artistică devine un tărâm explorabil! Astăzi, de la ora 19:00, sunteți invitați la un vernisaj online al expoziției „Corpul uman- armonie, estetică și realism!”. Evenimentul, organizat în premieră națională de specializarea Arte Plastice din cadrul Facultății de Arte a Universităţii Ovidius Constanța, va putea fi urmărit live la adresa: https://www.youtube.com/channel/UCAX7IC0rqu7lA1WYWFwZ7oA/featured

„Este prima expoziție online, este prima din țară. Această practică artistică reprezintă finalitatea muncii cu studenții. Vom organiza astfel de expoziții online săptămânal, de la expoziții personale, de pictură până la cele de tehnică mixtă.”, a declarat Ovidiu Felipov, cadru didactic al Facultăţii de Arte, coordonator al cursului de Anatomie artistică.

În opinia organizatorilor, cursul de anatomie artistică este unul dintre cele mai complexe și spectaculoase cursuri, şi este vital pentru dezvoltarea unui artist. Studenții învață cum să deseneze nuanțele, dinamica şi întregul univers reprezentat de corpul uman. Expoziția cuprinde lucrări realizate prin diverse tehnici de culoare și hașură.

La expoziţie participă artistul Ovidiu Felipov şi studenţii specializării Arte Plastice: Drenea Alina, Carmen Ichim, Isai Cătălina, Păduraru Ștefan – Anul I; Adelina Măriuță, Andreea Bodonea, Andriș Elena, Culuș Bianca, Fronescu Emil Lucian, Ene Miana, Gabi Vasiliev, Mihai Nicoleta, Papadopol Daniela, Rădulescu Andreea, Silviu Cotoban – Anul II; Lazăr Vasile, Georgescu Anca – Anul III. Coordonatorii expoziţiei sunt lect.univ.dr. Sînziana Romanescu şi asist.univ.dr. Ovidiu Felipov.

related posts

Leave a Comment