Home Actualitate Iarna a pus stăpânire pe județul Constanța

Iarna a pus stăpânire pe județul Constanța

by Antonia Mocanu
0 comment

La Constanța  drumarii și pompierii de la ISU au continuat lupta contracronometru cu dușmanul alb, nopțile trecute. Chiar dacă ninsoarea s-a oprit, viscolul a fost cel care a creeat cele mai mari probleme. Vizibilitatea a fost aproape de zero, iar autoritățile au decis închiderea mai multor drumuri naționale. Astfel că zeci de oameni au fost zilele trecute blocați între localități. La Ciocârlia, 30 de persoane rămase înzăpezite  și au fost cazate în spațiile primăriei, unde au primit hrană pe parcursul nopții. La Sibioara, jandarmii au fost cei care au ajutat șoferii să își scoată mașinile din nămeți.

Cea mai mare provocare a fost însă pentru drumarii constănțeni care împreună cu medicii de la ambulanță și pompierii de la ISU Dobrogea au fost nevoiți să intervină pentru preluarea unor femei însărcinate care riscau să nască în orice moment. Două dintre ele, din Cobadin și Urluia au fost preluate de o senilată și apoi de o ambulanță care le-a dus  la Centrul Medical de la Murfatlar.  Pe o a treia drumarii au luat-o de acasă.  Femeia însă născuse, când au ajuns medicii la ea.

În noaptea de miercuri spre joi, în județul Constanța mai multe localități încă nu aveau curent electric, iar zeci de mașini cu peste 100 de persoane erau încă blocate în nămeți.

În timp ce autoritățile județene se luptau cu urgia albă, în municipiul Constanța împătimiții de adrenalină au profitat la maximum de zăpada așternută, iar unii dintre ei au făcut drifturi cu mașinile într-o parcare a unui centru comercial din Constanța.

Cei care au dus adrenalina la un alt nivel au fost însă câteva persoane care au înfruntat și frigul și zăpada, dar și temperaturile scăzute și s-au aventurat în apele Mării Negre, acolo unde au făcut wind surf.

Sursa foto: http://obiectivbr.ro

related posts

Leave a Comment