Home Actualitate Guvernul a decis: sectoarele noi de plajă din stațiune Mamaia vor fi operaționale în acest sezon estival

Guvernul a decis: sectoarele noi de plajă din stațiune Mamaia vor fi operaționale în acest sezon estival

by Antonia Mocanu
0 comment

Sectoarele noi de plaja din stațiunea Mamaia vor fi operaționale în acest sezon. Guvernul României a adoptat azi, Ordonanța de Urgență privind unele măsuri de eficientizare a activității turistice aferente sezonului estival 2022.

Astfel, pentru sezonul estival 2022, prin derogare de la art. 333 alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 57/ 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, suprafețele de plajă nou create, ca urmare a implementării proiectului “Reducerea eroziunii costiere”, suprafețe ce nu sunt închiriate, pot fi atribuite direct operatorilor economici care au încheiate contracte de închiriere a plajelor aflate în vecinătatea vestică a acestor suprafețe.

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență, operatorii economici care au încheiate contracte de închiriere a plajelor pot transmite Administraței Naționale Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral o adresă prin care solicită încheierea unui act adițional, în vederea utilizării suprafeței de plajă nou creată.  

Adoptarea acestei ordonanțe reduce impactul negativ exercitat asupra operatorilor economici din sectorul turistic de pe litoralul Marii Negre, iar activitățile specifice sezonului estival se vor putea organiza corespunzător.

Ordonanță de Guvern a fost adoptată ca urmare a solicitărilor adresate de Patronatul Marea Mamaia Constanța, Asociația Patronală Resto Constanța, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) autorităților centrale și locale.

Încă de la înființarea Patronatului Marea Mamaia Constanța, acestă temă a reprezentat un punct important pe agenda noastră de lucru și suntem foarte fericiți că am reușit să rezolvăm această problemă, atât pentru agenții economici, cât și pentru turiști”, a declarat președintele Patronatului Marea Mamaia Constanța, Sebastian Puznava.  

related posts

Leave a Comment