Home Actualitate Facilități pentru cei mici

Facilități pentru cei mici

by Antonia Mocanu
0 comment

După ce in ultimii ani tot mai mulți români au ales să își petreacă vacanțele pe litoralul bulgăresc, turcesc sau grecesc, datorită facilităților pe care le pun la dispoziția turiștilor familiști, hotelierii din țara noastră par să fi înțeles și ei că turismul de familie le-ar putea aduce câștiguri frumoase și s-au reorientat.  Așa se face că din ce în ce mai mulți investesc acum în acest tip de servicii. Iar o familie cu doi copii, poate să își petreacă cel puțin trei zile doar în resort, fără ă fie nevoit să caute alte posibilități de petrecere a timpului liber.

Unitățile de cazare de tipul child friendly  par să fie din ce în ce mai căutate și în România, dar mai ales pe litoral. Turiștii caută relaxarea chiar dacă sunt însoțiți de unul sau doi copii. Așa se face că un hotel destinat familiilor cu copii  trebuie să aibă obligatoriu loc de joacă. Este de preferat unul în aer liber, dar și unul în interior, pentru zilele când vremea le mai joacă feste turiștilor. Dacă locul de joacă beneficiează și de personal calificat atunci cu atât mai bine.

Pentru copii un astfel de loc este un adevărat paradis. Atunci când se satură de bălăceală, pot încerca alte activități extrem de atractive. Atelierele de pictură, cinematografele sau locurile de joacă unde își fac apariția diverse personaje de desene animate. Asta înseamnă distracție pentru copii și timp de relaxare pentru cei mari.

Piscinele sunt însă de departe locurile care îi atrag pe cei mici ca un magnet. Și dacă mai au și tobogane, atunci distracția este garantată. Turiștii recunosc că scot bani frumoși din buzunare pentru o astfel de vacanță, dar spun că merită.

Agențiile de turism spun că acest concept începe să prindă și la noi.  Hotelurile oferă spații de joacă pentru cei mici, animatori care îi țin ocupați, internet și piscine.

Pentru un sejur de 7 nopți la un hotel de patru stele, în regim all inclusive pe litoralul românesc, o familie cu doi copii ajunge să plătească în jur de 1.500 de euro.

related posts

Leave a Comment