Home Actualitate Dezvoltatorul imobiliar de pe plaja Corbu, amendat cu 100.000 de lei și somat să desființeze lucrările existente

Dezvoltatorul imobiliar de pe plaja Corbu, amendat cu 100.000 de lei și somat să desființeze lucrările existente

by PĂUN IONELIA
0 comment

Garda de Mediu a amendat constructorul de pe plaja Corbu cu o amendă în valoare de 100.000 lei și l-a somat totodată să desființeze lucrările existente și să readucă terenul la starea inițială până la data de 15 aprilie. 

Acestea sunt măsurile dispuse de comisarii de la Garda Naţională de Mediu, în urma unui control desfășurat la cele două proiecte imobiliare din comuna Corbu, județul Constanța. 

Astfel, în cursul zilei de ieri, comisari din cadrul Comisariatului Județean Constanța și Comisariatului Rezervației Biosfera Delta Dunării au efectuat verificări împreună cu reprezentantul IPJ Constanța, la cele două șantiere de construcții și au constatat că lucrările realizate încalcă prevederile din acordurile de mediu emise de Agenția pentru Protecția Mediului Constanța.

Printre neregulile constatate, s-a descoperit că titularul a realizat fundații din beton armat și nu din piloni metalici, așa cum prevede în mod expres actul de reglementare. De asemenea, planșeele construcțiilor au fost realizate din placă de beton armat, și nu din grinzi din lemn. Pentru nici una dintre modificările realizate față de proiectul avizat, titularul nu a notificat autoritatea competentă emitentă (APM Constanța). 

Comisarii GNM vor urmări îndeplinirea măsurilor dispuse în termenul stabilit.

related posts

Leave a Comment