Home Actualitate Delta Dunării va fi cadastrată

Delta Dunării va fi cadastrată

by Florentina Lup
0 comment

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobilară (ANCPI) va plăti aproximativ 28 de milioane de lei pentru înregistrarea imobilelor care aparţin Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în evidenţele de cadastru şi carte funciară. Reprezentanţii ANCPI şi ARBDD au semnat, astăzi, contractul de finanţare pentru înregistrarea sistematică a proprietăţilor care însumează o suprafaţă de peste 173.000 de hectare.

Vor fi realizate lucrări de cadastru general în 116 sectoare cadastrale, din 11 comune din judeţul Tulcea (C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Crişan, Grindu, Isaccea, Murighiol, Pardina, Sf. Gheorghe, Sulina şi Valea Nucarilor).

,,Când vom întocmi cadastrul, vom avea un instrument complet de administrare a suprafeţei Deltei Dunării şi le mulţumesc partenerilor de la MLPDA şi ANCPI pentru implicare în materializarea acestui proiect.”, a declarat Ion Munteanu, guvernatorul ARBDD.

Potrivit documentului semnat, ARBDD trebuie să încheie contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Totodată, contractele încheiate de ARBDD pentru înregistrarea sistematică a imobilelor nu trebuie să depăşească preţul mediu pe hectar rezultat din achiziţiile de servicii de cadastru general realizate de ANCPI în cadrul Programului national de cadastru şi carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF), care este de aproximativ 160 de lei (TVA inclus).

De asemenea, pentru a beneficia de sumele prevăzute în contract, ARBDD trebuie să se asigure că lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2023.

related posts

Leave a Comment