Home Actualitate Cursurile gratuite de matematică pentru elevi

Cursurile gratuite de matematică pentru elevi

by Florentina Lup
0 comment

În fiecare an, Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.

Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara, nu se mai desfășoară în sistemul tradițional „față în față”, ci s-au mutat în mediul ONLINE, pentru a diminua riscul de răspândire a virusului COVID-19.

Iată câteva dintre temele pe care elevii le pot studia prin intermediul cursurilor online:

related posts

Leave a Comment