Home Actualitate Cum se redeschid şcolile în condiţii de siguranţă. Reguli, vaccinare şi scenarii

Cum se redeschid şcolile în condiţii de siguranţă. Reguli, vaccinare şi scenarii

by Romanov Alex
0 comment

Accesul la educaţie pentru toţi copiii este o prioritate absolută, au concluzionat participanţii la dezbaterea organizată de Organizația Salvaţi Copiii România, la care au participat Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Reprezentantul României la OMS, Prof. Dr. Alexandru Rafila, Conf. Dr. Mihai Craiu, Secretarul de Stat pentru Învăţământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Sorin Ion, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu, profesori şi autorităţi locale. Procesul educaţional şi mai ales educaţia remedială, vitală pentru copiii vulnerabili, depind atât de campania de vaccinare a profesorilor, cât şi de felul în care şcolile se pregătesc pentru redeschidere.

“Ultimele date arată că sunt peste 65.000 de elevi care nu au avut acces la educaţia online. Avem însă, în plus faţă de cei 235.000 de elevi care au declarat că nu au echipamentele necesare la începutul pandemiei, încă 280.000 de elevi care spun, pe propria răspundere, că au avut dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la echipamente IT şi internet.”, declară SORIN CÎMPEANU, ministrul Educației

Alexandru Rafila, Reprezentantul României la OMS, a vorbit despre recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

“Trebuie să înceapă şcolile, pentru ca toţi copiii să aibă acces la educaţie şi mai ales copiii mici să se poată dezvolta normal din punct de vedere psihic şi social. OMS are un punct de vedere extrem de clar în această privinţă şi pune în balanţă riscurile legate de pandemie, în ceea ce priveşte activitatea şcolară şi sănătatea mintală a copiilor. Este un studiu recent, din Belgia, care arată că impactul deschiderii şcolilor asupra pandemiei este minimal. Nu putem discuta despre probleme serioase, cât au fost deschise şcolile, sub un procent din profesori şi elevi s-au îmbolnăvit.”, declară ALEXANDRU RAFILA, reprezentantul României la OMS

Acesta a anunţat şi accelerarea vaccinării, odată cu introducerea serului produs de AstaZeneca.

“Cred că această criză de vaccin e temporară şi în cel mult o lună vom avea o altă perspectivă, inclusiv pentru profesori. În aceste zile s-ar putea autoriza un alt vaccin, e vorba despre cel de la Astra Zeneca, care e mult mai simplu, se poate face la medicul de familie şi e mult mai simplu.”, a concluzionat ALEXANDRU RAFILA, reprezentantul României la OMS

Doctorul Mihai Craiu a vorbit despre impactul medical al pandemiei asupra copiilor.

“Lockdown-ul duce la acutizarea fenomenului depresiv la un sfert dintre copii şi apare sindromul post-traumatic. Se întâmplă şi fenomene regresive, se accentuează fenomene de neglijare şi abuz, iar la adolescenţi apar idei suicidare.”, declară medicul MIHAI CRAIU

În ceea ce priveşte vaccinarea copiilor, acesta a precizat că, la nivel global, numai 1 din cinci părinţi ar fi de acord să-şi înscrie copilul într-un studiu. Doctorul Mihai Craiu a amintit şi că Israelul a început vaccinarea adolescenţilor.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a vorbit şi despre ultimele decizii pentru redeschiderea şcolilor, odată cu cel de-al doilea semestru:

“S-a stabilit că discuţia pentru deschiderea şcolilor în 8 februarie va fi pe data de 2 februarie, să nu scăpăm evoluţii importante din perspectivă sanitară. Va urma o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Siotuaţii de Urgenţă şi o hotărâre conformă, după care, în ipoteza în care, din perspectivă sanitară, deschiderea şcolilor ar putea fi făcută, urmează un ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii. Ar trebui să îl avem pe 3 februarie acest Ordin de ministru.”, a concluzionat SORIN CÎMPEANU, ministrul Educației

De asemenea, Sorin Cîmpeanu mai susține că țările care au avut şcolile deschise, cu efective asemănătoare cu România, în săli de clasă cu suprafeţe asemănătoare, au demonstrat că pot desfăşura învăţământul şi nu a crescut rata de infectare.

Sursa foto: edupedu.ro

related posts

Leave a Comment