Home Actualitate Continuă bacalaureatul, sesiunea de toamnă

Continuă bacalaureatul, sesiunea de toamnă

by Romanov Alex
0 comment

Continuă emoțiile pentru elevii care susțin în această săptămână sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Conform calendarului stabilit de ministerul Educației, joi, candidații au susținut proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă.

Aproape 35.000 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de bacalaureat, sesiunea august – septembrie.

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 22.586 de candidaţi provin din promoţia anului 2022, iar 12.237 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Probele se desfăşoară în 138 de centre de examen.

Candidaţii din partea minorităţilor naţionale vor susţine vineri proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Probele de evaluare a competenţelor (lingvistice şi digitale) sunt programate în intervalul 22 – 29 august (cu excepţia zilelor de 27 şi 28 august);

Afişarea primelor rezultate, în format anonimizat, va avea loc în data de 31 august (până la ora 12.00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, atât în format clasic/letric, cât şi electronic. Candidaţii vor completa inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate în data de 3 septembrie.

related posts

Leave a Comment