Home Actualitate Consilierea psihologică în școală: mit sau realitate?

Consilierea psihologică în școală: mit sau realitate?

by Florentina Lup
0 comment

Consiliul Județean al Elevilor Constanța dă start campaniei „Consilierea psihologică în școala ta: mit sau realitate?”. Inițiativa a fost demarată din dorința de a identifica aspectele deficitare, sesizate de elevi și profesori, în privința sesiunilor de consiliere psihologică la nivel școlar, pentru ca apoi să fie elaborate cele mai coerente soluții pentru a diminua carențele din sistem. 

Din cauza lipsei de personal și din cauza cadrului legislativ rigid, psihologii școlari au chiar și peste o mie de elevi arondați, ceea ce face imposibilă desfășurarea actului de consiliere psihopedagogică, individuală sau de grup, la standarde înalte. De aceea, elevii reușesc de prea puține ori să ia legătura cu psihologul școlar pentru a fi îndrumaţi în parcursul lor personal, educațional și profesional.

„Cea mai mare parte a elevilor se confruntă, în ziua de azi, cu probleme de integrare în comunitate. Mulți dintre elevi au părinții plecați în străinătate și trebuie să se descurce singuri, alții întâmpină diverse provocări emoționale și au nevoie de un sprijin specializat care să îi ghideze spre soluționarea aspectelor tensionate la nivel individual. Pentru a asigura performanțele academice, factorii decizionali trebuie să prezinte un interes sporit față de această temă sensibilă, adesea ignorată de toată lumea. Pe de altă parte, faptul că există 800 de elevi arondați la un singur psiholog școlar face imposibilă consilierea fiecărui elev cel puțin o dată pe semestru, așa cum ar fi normal.”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.

Oricine poate completa chestionarul elaborat de reprezentanții elevilor constănțeni, pentru a contribui la fundamentarea unor măsuri relevante, astfel încât accesul elevilor la sesiuni de consiliere psihopedagogică să aibă loc în condiții prielnice. Formularul poate fi regăsit aici: https://bit.ly/3a22iHQ.

related posts

Leave a Comment