Home Actualitate CL Mangalia a ales viceprimarul și membrii comisiilor de specialitate

CL Mangalia a ales viceprimarul și membrii comisiilor de specialitate

by Florentina Lup
0 comment

Prima ședință a noului Consiliu Local Mangalia a avut loc joi, 5 noiembrie, ocazie cu care a fost ales viceprimarul orașului pentru următorii patru ani și s-au adoptat hotărârile privind alegerea președintelui de ședință, pe o perioadă de 3 luni, dar și constituirea comisiilor de specialitate ale CL.

Conform votului aleșilor locali, Dragoș Angelescu, consilier PNL, a fost reales viceprimar al municipiului Mangalia.

Un alt proiect de hotărâre adoptat în unanimitate a fost cel care a vizat constituirea comisiilor de specialitate din cadrul CL Mangalia, pe domenii de activitate, respectiv alegerea membrilor fiecărei comisii. Astfel, CL Mangalia are trei comisii de specialitate:

  • Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, constituită din 4 consilieri PNL, 2 consilieri PSD și un consilier PER;
  • Comisia de Urbanism – Amenajarea Teritoriului și Juridică, formată din 3 consilieri PNL, respectiv câte un consilier de la PSD și PER;
  • Comisia Socială, de Sănătate, Culte și Învățământ, compusă din 3 consilieri PNL, 2 consilieri PSD, un consilier PER și un consilier de la PRO România.

related posts

Leave a Comment