Home Actualitate Bricul Mircea, în marș de instrucție

Bricul Mircea, în marș de instrucție

by Romanov Alex
0 comment

Elevii din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” s-au ambarcat, la începutul acestei săptămâni, la bordul navei-școală „Mircea”, pentru a participa la pregătirea practică planificată în vederea desfășurării marșului anual de instrucție. Cadeții vor executa, la cheu, în portul militar Constanța, activități marinărești specifice, timp de cinci zile. Ulterior, nava va efectua manevra de plecare de la cheu, pe itinerariul Constanța – Sulina – Mangalia și retur. 

Pe durata pregătirii în Marea Neagră, sub protecția spiritului „Mircea”, instructorii de la bord vor avea misiunea de a transmite viitorilor maiștri militari deprinderile practice de navigație cu motoare și cu vele, de urcare în arboradă, de folosire a mijloacelor de semnalizare, de vitalitate, precum și sentimentul de responsabilitate, necesar fiecărui membru al echipajului, de care trebuie să dea dovadă în viitoarea carieră militară. Progresul realizat și toate temele practice și teoretice aprofundate pe parcursul stagiului de practică vor fi confirmate în urma susținerii colocviului final, planificat pentru desfășurare la sfârșitul instruirii efectuate pe mare.

Înaintea ambarcării la bord, echipajul a fost testat împotriva COVID-19, iar spațiile de cazare, de hrănire și de instruire au fost igienizate, conform procedurilor sanitare în vigoare. În contextul restricțiilor impuse pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, pe durata marșului de instrucție, nava-școală „Mircea” nu va efectua nicio escală de reprezentare.

Nava-școală „Mircea” a fost construită, în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania. Este un velier clasa A, cu trei arbori, cel mai mare având înălțimea de 44 de metri. Nava are 23 de vele care însumează o suprafață totală de 1.750 metri pătrați.

Faimosul velier, cunoscut și ca Bricul „Mircea”, a intrat în serviciul Marinei Militare Române în anul 1939, este cel mai longeviv Ambasador al României pe mările și oceanele lumii, iar la bordul său au fost formate peste 70 de generații de marinari militari români.

sursa foto: Forțele Navale Române

related posts

Leave a Comment