Home Actualitate Acţiune de control la CFR Călători

Acţiune de control la CFR Călători

by Florentina Lup
0 comment

Corpul de control al prim-ministrului a finalizat o acţiune de control la CFR Călători care a vizat perioada 01.01.2017-31.12.2019. Acţiunea a avut ca obiective verificarea şi evaluarea modului de respectare a prevederilor legale şi a normelor interne privind organizarea şi funcţionarea societăţii, a prevederilor legale ce reglementează guvernanţa corporativă şi a celor ce asigură cadrul normativ incident atribuirii, încheierii şi derulării contractelor de achiziţii sectoriale.

De asemenea, a fost verificat modul în care au fost realizate programele anuale de investiţii, precum şi respectarea prevederilor legale cu privire la constituirea şi realizarea veniturilor şi respectiv efectuarea cheltuielilor.

,,Raportul de control a fost transmis către primul-ministru (spre informare), Ministerului Finanţelor Publice (spre informare şi valorificare), Direcţiei Naţionale Anticorupţie (spre informare şi valorificare), Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (spre analiză şi valorificare) şi către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători” S.A. (spre analiză şi valorificare).”, se precizează într-un comunicat de presă al guvernului.

Sinteza acţiunii de control, ce include şi concluziile, poate fi consultată la următorul link: https://bit.ly/3f0o15A

related posts

Leave a Comment