Home Actualitate 53 delfini eșuați de la începutul anului

53 delfini eșuați de la începutul anului

by Antonia Mocanu
0 comment

De la începutul anului și până în prezent acum au fost înregistrate 53 de cazuri de delfini eșuați pe tot litoralul românesc, același număr fiind înregistrat și anul trecut în aceeași perioadă. ONG Mare Nostrum trage un semnal de alarmă asupra acestui aspect, ca în fiecare an, iar subiectul principal în acest an a fost construirea unei comunități funcționale, care să ajute la observarea cetaceelor din Marea Neagră.  Cele mai multe cazuri de delfini eșuați s-au înregistrat în zona Năvodari, Mamaia, Eforie și Vama Veche. Numai în luna aprilie au fost 12 cazuri, în decurs de o săptămână.

”Ne-am fi dorit ca pandemia să limiteze și numărul de cazuri de delfini eșuați, dar din păcate nu s-a întâmplat acest lucru. O mare parte din cazuri au fost înregistrate în aprilie, când teoretic, există prohibiție la calcan. Cu toate acestea, în decurs de o săptămână, ne-am dus la 11 cazuri de eșuări, o treime din ele având ca motiv principal plasele pescărești. Facem toate eforturile pentru a cunoaște cât mai bine numărul de exemplare rămase în Marea Neagră, dincolo de proiecte precum CeNoBS si ANEMONE. Ultimele estimări ale abundenței datează din secolul trecut.  Reușita acestor actiuni de monitorizare și supraveghere  reprezintă un pas important în  găsirea soluțiilor reale pentru conservarea cetaceelor din Marea Neagră”, spune Marian Paiu, expert ecolog, coordonator Departament Conservarea Biodiversității.

Pentru a aduce mai aproape comunitatea științifică de stakeholderi, în acest an,  odată cu lansarea promovării pentru Ziua Delfinului, s-a construit un grup online din care fac parte toți iubirorii de mare, de la pescari, navigatori, proprietari de ambarcațiuini, până la oameni cărora le place să exploreze marea. Scopul acestui grup este de a potența la maxim rezultatele monitorizărilor și observațiilor acvatice privind cetaceele din Marea Neagră. Timp de mai multe săptămâni, toți iubitorii delfinilor vor avea acces la cele mai interesante informații despre delfini și se pot implica trimițând imagini sau filmulețe cu aceștia, din observațiile lor.

related posts

Leave a Comment