Home Actualitate 100 de mii de combinezoane de protecție pentru România

100 de mii de combinezoane de protecție pentru România

by Antonia Mocanu
0 comment

„Aproximativ 45 tone de echipamente, constând în 100 de mii de combinezoane de protecție, vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie, cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române, ce vor executa zboruri zilnice pe ruta București-Frankfurt și retur.

Echipamentele au fost achiziționate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, iar zborurile au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne. 

Distribuirea echipamentelor va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren. MApN va pune la dispoziție jurnaliștilor imagini de la sosirea aeronavelor.

Ministerul Apărării Naţionale dispune de forțe și mijloace gata în orice moment să sprijine autoritățile centrale și locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. La nevoie, MApN poate acționa și cu forțe și mijloace suplimentare celor deja pregătite, având personal și mijloace tehnice menținute în rezerva acțională”.

Biroul de presă al MApN

related posts

Leave a Comment