Home Actualitate 13 școli își schimbă scenariul de funcționare

13 școli își schimbă scenariul de funcționare

by Antonia Mocanu
0 comment

Modificare de scenariu pentru funcționarea școlilor constănțene. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit recent pentru a vota hotărârea numărul 14 a CJSU privind modificarea scenariilor de funcționare pentru 13 unități de învățământ din județul Constanța. În acest sens, unități de învățământ din Techirghiol, Albești și Constanța își schimbă modalitatea de desfășurare a cursurilor. Unitățile de învățământ din Techirghiol care vor trece din scenariu al doilea, galben, în primul, verde sunt următoarele: Liceul Tehnologic Emil Racoviță, Grădinița cu Program Normal Nr 1 și Grădinița cu Program Normal Nr.2, Grădinița cu Program Prelungit, Grădinița Specială Sanatoriu și Școala Gimnazială Specială Sanatoriu Techirghiol. De asemenea, Clubul Sportiv Școlar, secție a Liceului cu Program Sportiv Nicolae Rotaru Constanța își schimbă scenariul de funcționare tot din cel galben, în cel verde.  Totodată și la Albești există unități de învățământ ce își modifică scenariul de funcționare, din primul, verde, în cel de-al doilea, galben respectiv Școala Gimnazială Ion Creangă, Grădinița cu Program Normal, Grădinița cu Program Normal Arsa, Grădinița cu Program Normal Cotu Văii, Școala Gimnazială Nr 1, Cotu Văii și Grădinița cu Program Normal Vârtop.

Scenariul verde de funcționare reprezintă o rată de incidență cumulată sub 1/1000 de locuitori și asigurarea condițiilor pentru învățământ „față în față”, iar scenariul galben este instituit atunci când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare  de 1/ 1.000 de locuitori sau egala cu 3/ 1.000 de locuitori, moment în care activitățile școlare impuse reprezintă prezența fizică a preșcolarilor și elevilor din clasele primare și a celor din clasele terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal. Modificarea scenariilor de funcționare se realizează în funcție de scăderea sau creșterea ratei incidenței cumulate în ultimele 14 zile.  

related posts

Leave a Comment